Istoria secretă a literaturii române de Cornel Ungureanu devine, în paginile revistei, un adevărat eveniment. Un dosar substanţial adună impresii, cronici şi comentarii aparţinând lui Ioan Buduca („Istoria geopolitică a literaturii române“), Iulian Boldea („Teritoriile «secrete» ale literaturii române“), Horia Gârbea („Ce mai secretă istoria literaturii române?“), Irina Petraş („Pre-lecturi din Istoria secretă a Ungureanului“), Ion Pop („Prin «parantezele» istoriei literare“), Viorica Răduţă („…o carte cu puls, dinamică şi tinerească…“), Nicoleta Sălcudeanu („O epopee provizorie a literaturii române“), Ion Zubaşcu („O istorie misionară a literaturii române“). Se reţine părerea generală a absenţei „secretelor“ din Istoria secretă…, compensate însă de numeroasele merite ale demersului lui Cornel Ungureanu. Cităm din Ion Pop: „Până la sfârşitul lecturii, cartea lui Cornel Ungureanu îşi respectă promisiunea de a menţine treaz interesul cititorului. Nu pentru că ar dezvălui cine ştie ce mari şi spectaculoase taine ale lumii literare româneşti, deşi pătrunde adesea în spaţii mai de culise ale scrisului şi scriitorilor sau readuce în prim plan date şi evenimente rămase în conuri de umbră şi nu îndeajuns exploatate în critica şi istoria noastră literară; ci, mai ales, fiindcă ştie, cu un har evident, să repovestească multe dintre «istoriile» pe care Istoria (aici literară) le cuprinde, şi pe un ton care face…muzica. Din această perspectivă, e prelungită, cumva, viziunea călinesciană asupra istoriei literare ca «ştiinţă inefabilă şi sinteză epic㻓. În plus, Istoria… lui Cornel Ungureanu este „şi una mai complex culturală, o istorie a mentalităţilor, cu expresiv evidenţiate trăsături locale, provinciale, faţă de care autorul şi-a exersat în ultimii ani sensibilitatea“.

Mai semnalăm un fragment din studiul în lucru despre Mihail Sebastian al Martei Petreu („Sebastian – Lovinescu“), două interviuri savuroase, cu note de nostalgie şi de umor („Poetul sfinţeşte locul când locul vrea să fie sfinţit de poet“ – Petre Stoica în dialog cu Nicolae Prelipceanu şi „«Cred că voi muri aşa, răstignit între mania presei şi bovarismul istoriei literare»“ – Dan C. Mihăilescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache), precum şi episodul al doilea din interesanta anchetă realizată de Ion Zubaşcu, „Scriitorii şi Biblia“, la care răspund Liviu Antonesei („Trăim în lume, dar lumea e îndumnezeită“), Paul Aretzu („Ridică-te, ia-ţi cartea ta şi umblă“), Vasile Dan („Realitatea românească nu este clar conectată la sacru“), Gellu Dorian („Dacă cerul nu există în tine, n-are cum exista deasupra ta“), Gheorghe Grigurcu („Ateismul voios“), Gheorghe Simon („Dumnezeu citeşte din Cartea vieţii“), Matei Vişniec („În faţa paginii albe, scriitorul se poate crede un fel de Dumnezeu înainte de crearea lumii“). Ideea ce se desprinde, parcurgând aceste însemnări este aceea că pentru scriitorii români „Dumnezeu n-a murit“, iar Biblia rămâne o carte de căpătâi. În acest număr al Vieţii Româneşti citim poeme de Grigore Scarlat şi proză de Alexandru George. Şi multe alte articole şi cronici instructive şi bine scrise. O revistă de citit pe îndelete!