Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Culorile despărţirii şi metamorfozele tristeţii

        de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Bernhard Schlink este un cunoscut
scriitor german, ca formaţie jurist, profesor la Universitatea Humboldt din Berlin, recunoscut pentru stilul prozei sale care induce lectorului procesul de reflecţie asupra temelor existenţiale, fiecare volum dezvăluind un nou univers de investigat. Cititorul, cel mai tradus roman al său (în peste patruzeci de limbi), apărut şi în limba română la Editura Polirom în 2002, a fost ecranizat în 2008 şi a fost premiat atât în Germania, cât şi în Italia, Franţa, Japonia. Lui B. Schlink i-a fost decernat Premiul literar pentru întreaga sa operă de către cotidianul cel mai prestigios din Germania, Die Welt. Crucea Federală de Merit încununează activitatea literară a scriitorului german.

Culorile despărţirii este o culegere de proze scurte având ca temă centrală despărţirea, analizată din diferite unghiuri de experienţă cotidiană şi cu diferite accepţiuni. Autorul este un fin psiholog, postând în prim-plan efectele gestului de despărţire şi provocând procesul de reconstituire a unui destin dinspre partea finală spre debutul relaţiei. O despărţire înseamnă, într-o primă accepţiune, separarea prin moarte şi chiar astfel îşi începe volumul Bernhard Schlink. Dar înmormântarea nu semnifică despărţirea. „Un rămas-bun trebuie să fie; să ştii de moartea cuiva rămâne ceva neliniştitor până când un rămas-bun îi îngăduie aceluia să-şi găsească liniştea – la fel şi ţie” (p. 5). Sentimentul care se instaurează şi care rezistă trecerii timpului este însă tristeţea, „o tristeţe calm㠖 o durere de după un rămas-bun săvârşit, o durere de rămas-bun” (p.7). Tristeţea nu se va încheia niciodată. Sub auspiciile acestui sentiment se derulează toate poveştile de viaţă ale lui Bernhard Schlink, ultima, pentru a realiza o acoladă, referindu-se la despărţirea generată de vârste diferite care nu se vor intersecta sentimental niciodată, va fi doar o experienţă de iubire care va certifica faptul că diferenţa de viziune asupra existenţei nu acoperă hiatusul temporal.

Inteligenţa artificială, prima povestire, aduce în prim-plan sentimental vinovăţiei şi complexul conştiinţei dominate de gestul colaborării cu serviciile secrete ca informator STASI. Redescoperirea trecutului, amprentarea evenimentelor aparent obişnuite, cotidiene, prin trăirea compensatorie ca motivaţie a gestului trădării se circumscrie sferei semantice a conceptului de despărţire. Acest sentiment al tristeţii despărţirii face parte din ceea ce C. G. Jung, în volumul Omul şi simbolurile sale (Ed. Trei, traducere din engleză de Mirela Foghianu, Bucureşti, 2017), numea procesul propriu-zis al individualizării – conştientizarea propriului centru intern (a nucleului psihic) sau a Sinelui, cel care începe odată cu o vătămare a personalităţii şi cu suferinţa care o acompaniază. Acest şoc iniţial este asemenea unei „chemări” (p. 214).

În acest sens poate fi interpretată fiecare proză scurtă din volumul Culorile despărţirii. Există o „chemare”, fiica lui Andreas, Lena, din Inteligenţa artificială, derulează un proiect despre eliberarea RDG şi dosarele conexe (ale informatorilor) şi astfel află detalii despre tatăl său şi, mai ales, despre prietenul său care i-a stopat cariera. Dar acesta îşi luase rămas-bun de la Andreas promiţându-i că nu va dezvălui niciodată adevărul, iar în actualele circumstanţe colaborarea cu Lena pentru restituirea trecutului însemna o încălcare a promisiunii făcute defunctului. Este o altfel de despărţire de trecut şi este povestea despre tristeţea răscolirii acestui timp.

Muzică între fraţi complică sentimentul despărţirii. Un trio, Philippe, Suzanne şi fratele acesteia, Eduard, produc mai multe despărţiri, iar iubirea lui Philippe se dovedeşte a nu avea un corespondent în viaţa tinerei, pentru că toată povestea de dragoste este fundamentată pe sentimentul de vinovăţie: Suzanne a fost cea care l-a împins în prăpastie pe Eduard, acesta rămânând invalid. Pentru ca vinovăţia să fie acutizată, Eduard are şi o pierdere de memorie şi doar sora sa ar putea să restituie adevărul. Va alege să sacrifice dragostea lui Pihilippe pentru a crea un sprijin emoţional fratelui său. Despărţirile repetate vor augmenta sentimentul de tristeţe. Sunt despărţiri care nu determină ştergerea din memorie a afecţiunii şi nici a vinovăţiei. Un alt fel de despărţire eşuată.

Acest sentiment al vinovăţiei este descris într-o altă cheie în povestirea Amuleta: „Se simţea triumfătoare, ştiind că el voia să o vadă, că avea nevoie de ea şi că nu putea să moară fără iertarea ei ” (p. 111). „Îşi însuşise o tinereţe pentru care era bătrân şi acum primise o bătrâneţe pentru care era prea tânăr”. Triunghiul conjugal avea să fie un pretext pentru o ieşire din normalitatea unei căsătorii. Milena, fosta bonă, a fost atracţia unei tinereţi, iar Sabine, soţia, este cea care ar trebui să ierte. Aflat în pragul morţii, Michael cere să îşi vadă prima soţie şi îi d㠄lanţul de aur cu amuleta de obsidian negru, cu montură şi ornamente de aur, pe care mama lui îl purtase zi de zi” (p. 120). Este un simbol al legăturilor familiale, care nu poate fi înstrăinat şi pe care îl poartă cu tristeţea despărţirii, de mama sa prin moarte, de soţia sa prin divorţ. Şi-a dorit bărbatul o întinerire prin relaţia cu o tânără, aşa cum a încercat Regele David din Prima Carte a Regilor din Biblie? Este o perspectivă pe care Bernhard Schlink o transpune în această scurtă naraţiune.

Culorile despărţirii sunt tot atâtea exemplificări ale ideii că în centrul demersului narativ nu este descrierea tragediei despărţirii, ci a sentimentelor generate de această despărţire. Este un al doilea plan al semnificaţiei, unul evident şi care estompează chiar povestea de viaţă. Dar, cum remarca Ruhr Nachrichten în prezentarea volumului, „Bernhard Schlink ştie să toarne o întreagă viaţă în forma restrânsă a unei povestiri”. Aceasta presupune o revizualizare a naraţiunii pentru o recompunere a traiectului existenţial al personajelor dincolo de evidentul sentiment de vinovăţie şi de inerenta tristeţe generată de despărţirile repetate sau doar de despărţirea prin moarte. Chiar şi atunci sunt reveniri pentru un rămas-bun, ca o terapie a conştiinţei şi pregătirea pentru asumarea vinei.

Caracterul distinct-emblematic al personajelor şi situaţiilor este însoţit de undele de lirism intuite în planul tristeţii, de fapt, o rememorare de fiecare dată a unor întâmplări care au determinat despărţirile. În fapt, este un şir de aparenţe estompate de o rigidă cenzură intelectuală. Nimic lacrimogen, languros sau excesiv sentimental în momentul reîntâlnirii, ci dovada inconsistenţei experienţelor de viaţă, imposibilitatea de a trăi plenar bucuriile şi durerile vieţii, toate dând sentimentul neantului. Personajele lui Bernhard Schlink tind să iasă sau ies dintr-o căsătorie sau cel puţin o familie, ca imagine tangentă. Ceea ce se coagulează ca nucleu narativ în jurul acestei familii aduce aminte de definirea dată de C. Lévi-Strauss: „mai degrabă un echilibru instabil între extreme decât rezultatul unei nevoi permanente exprimând exigenţele cele mai profunde ale naturii umane” („The Family”, în H. L. Shapiro (ed.), Man, Culture and Society, Oxford University Press, New York, 1956).

Despărţirile, ca şi moartea, sunt o iniţiere. Tristeţea pentru moartea fizică este asociată cu tristeţea pentru fiecare despărţire. Este o modalitate de reflecţie care are potenţial de interes pentru antropologia morţii, pentru antecamera morţii, care este un parcurs, un culoar ce are diferite culori. Sunt culorile despărţirii, reiterate în circumstanţe existenţiale. Se moare câte un pic cu fiecare despărţire şi din curcubeul acestor culori se trasează drumul tristeţii. Aceasta pare a fi pledoaria scriitorului german, cel ce a definit Minciuni de vară sau Evadări din iubire, în aşteptarea a încă unei recunoaşteri a Cititorului.

Nr. 06 / 2022
Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021

Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga” – 2022

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Galaxia Shakespeare
de Gabriela Gheorghişor

Hamlet şi consilierea familială
de Cătălin Pavel

O autobiografie fragmentară ficţionalizată
de Gabriela Gheorghişor

„Simpla corectitudine” (3)
de Gheorghe Grigurcu

Fericirea
de Nicolae Prelipceanu

„Dorinache”, „Tudorache”, „frate”...
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet. România altfel – după 10 ani
de Cristian Pătrăşconiu

Re(g)alitatea muncii îndârjite
de Dumitru Ungureanu

Poetica văzului în discursul Emanuelei Buşoi
de Florian Copcea

Lumea ca teatru
de Gela Enea

Prezentul şi trecutul – a(le) lumii două feţe
de Mihaela Albu

Dinspre anchilopoetică spre poezie
de Gabriel Nedelea

Progresismul e poate problema noastră cheie. Pentru că ne minte frumos şi ne împinge pe nesimţite spre hău
de Petre M. Iancu

Mişcări studenţeşti în România anului 1968
de Cornel Basarabescu

Ithaca, mon amour
de Ştefan Melancu

Poeme sub pavăza gărzii de noapte
de Toma Grigorie

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi”, 2022

There is a Will
de Haricleea Nicolau

Craiova în Festival, In love with Shakespeare
de Daniela Firescu

Poezie
de Alina Viţel

Universul lui Éric-Emmanuel Schmitt: paradisuri pierdute
de Andreea Buşe

Culorile despărţirii şi metamorfozele tristeţii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Fiica măcelarului
de Yaniv Iczkovits

Petru Lucaci – Clarobscur: retrospectivă şi sinteză
de Ruxandra Demetrescu

© 2007 Revista Ramuri